Cum să-ți faci partenerul fericit

2138

Să păstrezi o relație proaspătă și fericită poate fi o sarcină dificilă din cauza stresului de zi cu zi. Odată cu trecerea timpului se poate instala rutina într-o relatie, pot apărea ispitele, o stare de nefericire care în timp afectează stabilitatea relației și poate duce chiar la destrămarea ei. Pentru a evita aceste lucruri este esențial ca partenerii să fie fericiți. Mai jos ne vom ocupa de modul în care o femeie își poate face bărbatul fericit.

Fii romantică. Romantismul poate ajuta o relație de lungă durată. Nu uita ca din când în când să fii romantică în mod spontan. Poți aprinde lumânări la cină, faceți plimbări pe faleză, stați îmbrățișați la film etc.

Ai grijă de viața sexuală. În timp poate apărea o rutină în această zonă. Încercați să aduceți elemente de noutate în viața sexuală, alegeți locuri diferite, poziții diferite, alte ore ca de obicei etc. Așteaptă-ți partenerul într-o lenjerie sexy, pregătește cada pentru o baie romantică, pregătește-i un joc pe roluri. Acordă o importanță deosebită preludiului și ascultă ceea ce își dorește.  

Găsiți timp doar pentru voi. Cel puțin o dată pe săptămână faceți ceva împreună. Luați cina în oraș, mergeți la un film, mergeți la picnic sau faceți un sport împreună.

Trimite-i mesaje provocatoare. Cu trecerea timpului mesajele de dragoste sunt înlocuite cu cele practice cum ar fi “ să iei pâine  “. Din când în când trimite-i un mesaj în care să flirtezi ușor cu el sau spune-i că îți este dor de el.

Ai grijă de garderobă și de felul cum arăți. Cumpără-ți haine noi, sexy și poartă tocuri. Ai grijă de modul în care arăți, de coafiură etc. Având alături de el o femeie care arată impecabil cu siguranță îl vei face fericit și va ajuta și relația.

Fă sport și fii încrezătoare în propria persoană. Sportul te ajută nu doar la tonifierea corpului, ci și la înlăturarea stresului și la apariția stării de bine. Zâmbește, fii pozitivă și ai încredere în tine. Lângă o astfel de persoană e ușor să fii fericit.  

Fii spontană. Lasă-i bilețele cu tot felul de mesaje amuzante, mergeți la un concert fără să planificați din timp, mergeți la o plimbare cu mașina etc.

Ai grijă de casă. Fă din casa voastră acasă. Păstrează în casă o atmosferă armonioasă. Ține casa curată, primește-l călduros când sosește acasă, gătește bine și invită-i familia la masă.

Aceste mici aspecte te pot ajuta să-ți faci fericit partenerul, să ai o viață de cuplu exemplară și pot face diferența între o relație eșuată și una sănătoasă și armonioasă. Dacă ești încă singură poți căuta pe cineva special pe un site de dating. Fă-ți cont pe Placere.ro și socializează cu persoane noi.